Am lucrat 10 ani în corporație, până să îmi dau demisia, cu o idee de business, dar, în fapt, căutând libertate și sens în viața mea.
Îmi amintesc multe zile când, mergând de la metrou către birou, pe Calea Victoriei, treceam pe lângă Pizza Hut și priveam cu jind într-acolo, imaginându-mi cum ar fi să lucrez acolo, cât de altfel m-aș simți.
Sau eram la birou, înaintea unei noi întâlniri pe o temă sau alta, dorindu-mi să fiu în piață la Obor, cumpărând legume și apoi să merg acasă pentru a găti pentru ai mei.
Și nici măcar nu-mi place așa mult să gătesc.
Însă realizez că-mi cream tot felul de alte scenarii care m-ar fi dus în cu totul altă parte față de unde-mi spuneam că TREBUIE să fiu.
Iar la job nu era rău deloc, iubeam echipa și atmosfera, am rămas prietenă cu mulți din echipă, cu unii chiar foarte apropiată. Activitatea mea era interesantă, șefa mea o vizionară cu care îmi plăcea să lucrez și să spun da provocărilor ei, avansasem în funcție, aveam oportunități și pe mai departe. Eram în locul pentru care mă pregătisem toată viața mea de până atunci. Prin studii – facultate, master, MBA – și prin parcursul profesional de până atunci.
Și atunci ce-ți lipsește, de ce te plângi? m-ai putea întreba.