IULIE 2020

Importanța creării unui sistem de suport

Unul dintre stâlpii de rezistență ai unei comunități sustenabile și înfloritoare este reprezentat de existența unui Sistem de Suport. Pe această structură se poate baza comunitatea în momente dificile pentru membrii acesteia. El este menit să ofere un cadru de gestionare a conflictelor inevitabile, în mod pașnic, astfel încât nevoile indivizilor din comunitate să conteze în mod egal.

În acest interviu video, în engleză, cu traducere în română, am povestit cu Ian Peatey, trainer certificat în Comunicare Nonviolentă, Sollution Focused Coach, om care îmi este mentor și cu care am facilitat câteva workshop-uri de CNV.

Am explorat întrebări precum “Ce înseamnă un Sistem de Suport?”, “Care sunt beneficiile acestuia?” și “Cum să faci pași concreți pentru a avea acces la acest tip de sprijin?”

Play Video

Concluzia mea personală și experiența mi-a arătat că fiecare dintre noi avem nevoie să ne țesem în jur un sistem de suport. Un grup de oameni cu care rezonăm și la care putem apela pentru sprijin, pentru companie. Cel puțin o persoană căreia să îi poți împărtăși ceea ce se întâmplă cu tine, atunci când ai nevoie de însoțire, de sprijin, de înțelegere, de a fi auzit sau văzut. Un loc spre care să ne îndreptăm atunci când ne este greu și nu știm ce să facem. Sau cu care să celebrăm bucuriile și reușitele noastre.

Mă bucur să am în jurul meu astfel de oameni, în două comunități unde mă regăsesc, cea de comunicare nonviolentă și colegii de la școala de regresie. În plus, am două partenere de empatie cu care mă întâlnesc săptămânal, și împreună cu care împărtășesc ce am pe suflet la acel moment. Ascultând, la rândul meu, cum e viața pentru ele. Pentru că parteneriat empatic înseamnă să ne ascultăm pe rând, reciproc.

Te invit să te oprești o clipă și să te întrebi dacă tu ai un sistem de suport. Și dacă nu, și simți că ți-ar servi, ce mic pas ai putea să faci ca să începi să țeși rețeaua de sprijin în jurul tău?


Credite:
Fotografie: Anna Shvets, www.pexels.com
Video produs de Monica Leșan, finanțat prin proiectul Erasmus+ 2019-2020, desfășurat de ACNV

Împreună cu Ian Peatey ofer o nouă ediție a programului de 6 luni, Extraordinary Relationships Online

HAI SĂ VORBIM
Localizare
Fii conectat