GRIJĂ DE SINE

Nevoile, ca niște copii mici cerând a fi văzuți

Pe măsură ce am început șă-mi cunosc nevoile, să le văd și să le simt, mi-a devenit tot mai vie asocierea lor cu copiii mici care nu se lasă până când nu li se acordă atenție.

Știi comportamentul acela al copiilor, în special al celor mici, când zicem că fac năzbâtii, se tăvălesc pe jos, plâng (aparent) “fără motiv” sau când zicem că “fac așa doar ca să îl bagi în seamă”?

De multe ori este neplăcut și iritant acest comportament, necesitând muuultă răbdare din partea părinților. Și chiar un dicționar pentru deslușit plânsul sau acțiunile de neînțeles ale celor mici.

Ei bine, așa văd și nevoile, valorile noastre interne, împlinirea cărora ne ghidează fiecare acțiune, fie că suntem conștienți de ele sau nu. 

Că se arată în mod repetat, nu se lasă până când nu le vedem și nu le acordăm atenție.

Nevoile își fac simțită prezența prin intermediul emoțiilor care ne cuprind și senzațiilor corporale. Atunci când nevoile ne sunt nesatisfăcute, atât starea noastră emoțională cât și corpul ne arată acest lucru. Simțim tristețe, iritare, copleșeală, anxietate, frică…ne doare stomacul, se pune un nod în gât, ne ia moleșeala, dor umerii sau spatele sau ne încordăm în furie.

Acesta este modul corpului și inimii noastre să ne semnaleze că ceva important pentru noi, în acel moment, este neîmplinit și poate că nu a fost împlinit de multă vreme.

 

Precum copiii, nevoile ne transmit aceste semnale, neplăcute în cazul celor neîmplinite, ca să ne atragă atenția. Să ne uităm în interiorul nostru, să mergem pe firul senzațiilor fizice și al sentimentelor și să descoperim acele nevoi frumoase, ale noastre.

Din împlinirea cărora, ne vitalizăm, ne (re)conectăm la viață, la tot ce ne înconjoară, putem percepe bogăția vieții.

Ce nevoi ar putea fi în spatele unei dureri de umeri și de spate însoțită de un sentiment de copleșeală, de prea mult? Păi poate ai nevoie de odihnă, relaxare, ușurință, sprijin, recunoaștere sau a fi văzuți.

Ce ne spun fluturașii din stomac, care par că bat din aripi pe toate organele interne? Să fie un sentiment de angoasă, de frică, de îngrijorare? Poate ai nevoie de siguranță, de claritate, de protecție, de încredere, de susținere, de companie?

Dar când simți căldură, corpul ușor, energic și cu chef de viață? Cu bucurie în suflet, cu fericire, încântare și entuziasm? Probabil că o multitudine de nevoi îți sunt atunci împlinite, cum ar fi iubire, prietenie, împreună, atenție, contăm, avem recunoaștere, pace, abundență și siguranță. Și/sau altele.

Fiecare dintre exemplele de mai sus poate varia pentru fiecare dintre noi. Putem simți diferit în corp emoțiile și putem avea diverse nevoi împlinite sau neîmplinite, în interior.

Nevoile sunt universale, pentru că absolut orice ființă umană avea nevoie de siguranță, iubire, încredere, adăpost, hrană, apartenență, atenție, recunoaștere și așa mai departe.

Desigur că setul fiecăruia de nevoi este diferit, în diverse momente.

Însă, știind că atât eu cât și vecinul cel nesuferit, șeful cel neînțelegător, copilul cel răsfățat, politicianul căruia nu-i pasă etc. împărtășim același set de valori, prioritizându-le totuși diferit, nu ne aduce oare mai aproape, mai deschiși, mai înțelegători și în compasiune unii față de ceilalți?

Felul în care ne împlinim nevoile, strategiile pe care le preferăm pentru a satisface ceea ce este important pentru noi, aici intervine diferența dintre oameni și posibilele conflicte și certuri.

Până la a ajunge să vorbim despre cum preferăm să ne împlinim nevoile, haide să stăm o clipă cu ele, să ne dăm voie să dăm atenție senzațiilor din corp, emoțiilor pe care le simțim și să le permitem să ne arate acele giuvaieruri interioare, nevoile noastre, energia care ne pune în mișcare și ne ghidează acțiunile.

Identificând și stând aproape de nevoile noastre, avem mari șanse să găsim o multitudine de strategii prin care să ne ocupăm de ele. Însă primul pas este deschiderea către lumea noastră interioară și empatia cu care să putem privi la noi.

Copiii, odată ce le-ai acordat atenție, îi vezi, îi asculți, stai lângă ei cu empatie și deschidere, se liniștesc, pot auzi ce avem să le spunem, își transformă starea și, deodată, de la plânsul cel mai aprig apare bucuria și joaca.

Așa și nevoile, odată văzute, identificate, numite, stat cu ele fără rezistență, ne arată căi negândite până atunci de împlinire. Apoi, se poate transforma starea complet, într-o ușurare sufletească și fizică. Chiar dacă nevoia e tot neîmplinită. Primul pas a fost făcut, a fost văzută și i s-a acordat atenție.

3 PAȘI CA SĂ INTRI ÎN CONTACT CU NEVOILE TALE

1. Simte-ți corpul, e vreo zonă unde simți tensiune, neplăcere, disconfort, durere? Sau, din contră, plin, căldură, plăcere?

Dacă vrei o mână de ajutor în conectarea cu corpul tău, încearcă meditația de aici.

2.Ce sentimente poți asocia cu aceste senzații fizice? Poți consulta lista de sentimente de aici.

3. Permite sentimentelor să te ghideze spre nevoile tale împlinite sau neîmplinite. Aruncă un ochi pe lista de nevoi, de aici, ca să-ți fie mai ușor să le identifici. 

Te invit să te împrietenești cu ele, fiind motorul care ne ghidează toate acțiunile. Află mai multe despre nevoi și strategii din video-ul alăturat.

Credit fotografie: www.canva.com

Nevoile sunt elementul central al Comunicării Nonviolente.

HAI SĂ VORBIM
Localizare
Fii conectat