Așadar, atunci când am aflat de rolurile din triunghiul dramatic din Analiza Tranzacțională (Salvator – Victimă – Agresor), am încercat din răsputeri să nu mai cad pradă tiparului inconștient al Salvatorului. De multe ori devenind chiar un nepăsător observator de pe margine, de teamă să nu intru iar în salvator și să mă bag peste om într-un mod care nu servește. Oscilam puternic între a intra în rolul de a interveni automat cu toată artileria din dotare sau a nu face nimic, de teama propriei mele judecăți că „iar mă bag ca musca-n lapte”. O nevoie puternică de Autenticitate pe care nu știam cum să mi-o împlinesc, așa că rămâneam pe margine, în nemișcare.
Sunt deja peste doi ani de când lucrez cu mine la propria vulnerabilizare și a mă arăta cu încredere în lume. Lucru care mi-a adus conștientizare a propriilor mele acțiuni și a nevoilor care mă mână clipă de clipă. Și oscilații tot mai line între a acționa din energia salvatorului – din încercarea de a repara ceva care cred că nu e cum trebuie, pentru că nu am eu disponibilitate emoțională să stau cu greul sau răbdare – și a acționa din energia pură de a dărui, de a contribui, fără a fi atașată de rezultat, de a primi validare și atenție din partea omului cu care astfel interacționez.
În această dimineață, citindu-mi mailul și semnătura în care am introdus acest citat “tot ceea ce dăruiesc, mie-mi dăruiesc” m-am întrebat: cum rezonează în mine aceste cuvinte, acum?
Le folosesc în continuare ca o justificare a eforturilor și energiei mele când fac anumite acțiuni la care nu primesc un feedback de valorizare și apreciere?
Sau le simt ca atare, așa cum sunt scrise, cu credința și încrederea că orice fac din inimă contribuie undeva în univers, și nu aștept niciun fel de feedback la acțiunea mea?
Mă bucur să constat că a doua variantă este adevărată azi, în acest moment, pentru mine.
Pentru că am (căpătat) încredere în mine și pentru că m-am reconectat cu puterea mea interioară, trecând prin fragilitatea vulnerabilității.
Și poate mâine va fi altfel, dăruirea din inimă va fi întinată de încercarea inconștientă de a-mi împlini nevoi prin această strategie cunoscută și confortabilă (de a face pentru alții cu titlul justificativ de “cadou”.
Ambele variante sunt experiențe pe care le văd cu blândețe, care contribuie la omul care sunt. Și care mă sprijină pe calea mea (din ce în ce mai) conștientă. Pentru că am observat că cea mai lină cale de a transforma ceva ce nu îmi place, este ca întâi să accept locul unde sunt, de unde pornesc. Apoi, începe alchimia.
