ALEGERI CONȘTIENTE

Tot ceea ce dăruiesc, mie-mi dăruiesc

Am auzit această vorbă de la o prietenă dragă acum câțiva ani și am rezonat profund cu ea imediat.

În primă fază m-a ajutat să-mi justific pornirile cronice de a sări să repar pe oricine întâlneam și evaluam că tare bine i-ar prinde explicațiile mele psihologice, sfaturile, recomandările mele sau ceea ce m-a ajutat pe mine într-o situație similară. Sau, dacă era vorba de cineva foarte apropiat (de exemplu, din familie), să-i sar în ajutor și să-i repar starea, ca și cum nu putea singur(ă), fiind o biată victimă, iar eu mărețul salvator.
Desigur că acțiunea mea din această energie nu contribuia, pe termen lung, nici la starea mea de bine și nici a persoanei din fața mea. Pentru că era dintr-o poziționare superioară a mea, “eu știu mai bine decât tine, hai să-ți arăt!” și foarte puțin din empatie și disponibilitatea mea interioară de a sta cu greul celuilalt și a-l însoți spre răspunsurile sale interioare. Sau pur și simplu în propriul său întuneric.
De ce am ales inconștient să îmbrac armura strălucitoare a Salvatorului o bună parte din viața mea?

Sigur că încercam să-mi împlinesc nevoi interioare.
Să arăt că eu știu, că eu pot, că sunt puternică. O mare nevoie de Validare, de Competență, de A fi văzută, de A conta, de A fi acceptată și de Apartenență.

Sub acest strat gros de nevoi, se afla îngropată frica de a nu fi inclusă, de a fi abandonată, de a nu fi iubită, dacă nu mai joc rolul de a salva pe toată lumea și de a fi puternică. Cu costul uitării mele de mine, de a putea fi vulnerabilă, de a putea cere ajutorul eu însămi.
Pentru că un cavaler pe cal alb nu o să ceară ajutor muritorilor de rând, nu-i așa? Doar nu își va arăta propriile fisuri ale armurii, cu riscul ( de multe ori închipuit) de a fi rănit chiar prin acelea.

Așadar, atunci când am aflat de rolurile din triunghiul dramatic din Analiza Tranzacțională (Salvator – Victimă – Agresor), am încercat din răsputeri să nu mai cad pradă tiparului inconștient al Salvatorului. De multe ori devenind chiar un nepăsător observator de pe margine, de teamă să nu intru iar în salvator și să mă bag peste om într-un mod care nu servește. Oscilam puternic între a intra în rolul de a interveni automat cu toată artileria din dotare sau a nu face nimic, de teama propriei mele judecăți că „iar mă bag ca musca-n lapte”. O nevoie puternică de Autenticitate pe care nu știam cum să mi-o împlinesc, așa că rămâneam pe margine, în nemișcare.

Sunt deja peste doi ani de când lucrez cu mine la propria vulnerabilizare și a mă arăta cu încredere în lume. Lucru care mi-a adus conștientizare a propriilor mele acțiuni și a nevoilor care mă mână clipă de clipă. Și oscilații tot mai line între a acționa din energia salvatorului – din încercarea de a repara ceva care cred că nu e cum trebuie, pentru că nu am eu disponibilitate emoțională să stau cu greul sau răbdare – și a acționa din energia pură de a dărui, de a contribui, fără a fi atașată de rezultat, de a primi validare și atenție din partea omului cu care astfel interacționez.

În această dimineață, citindu-mi mailul și semnătura în care am introdus acest citat “tot ceea ce dăruiesc, mie-mi dăruiesc” m-am întrebat: cum rezonează în mine aceste cuvinte, acum?
Le folosesc în continuare ca o justificare a eforturilor și energiei mele când fac anumite acțiuni la care nu primesc un feedback de valorizare și apreciere?
Sau le simt ca atare, așa cum sunt scrise, cu credința și încrederea că orice fac din inimă contribuie undeva în univers, și nu aștept niciun fel de feedback la acțiunea mea?
Mă bucur să constat că a doua variantă este adevărată azi, în acest moment, pentru mine.
Pentru că am (căpătat) încredere în mine și pentru că m-am reconectat cu puterea mea interioară, trecând prin fragilitatea vulnerabilității.

Și poate mâine va fi altfel, dăruirea din inimă va fi întinată de încercarea inconștientă de a-mi împlini nevoi prin această strategie cunoscută și confortabilă (de a face pentru alții cu titlul justificativ de “cadou”.

Ambele variante sunt experiențe pe care le văd cu blândețe, care contribuie la omul care sunt. Și care mă sprijină pe calea mea (din ce în ce mai) conștientă. Pentru că am observat că cea mai lină cale de a transforma ceva ce nu îmi place, este ca întâi să accept locul unde sunt, de unde pornesc. Apoi, începe alchimia.

Credit fotografii:

foto – Liza Summer, www.pexels.com, prelucrat în canva.com

Despre conștientizarea propriilor valori și nevoi care ne ghidează deciziile în viață, am creat cursul online ALEGERI CONȘTIENTE.

HAI SĂ VORBIM
  • 0723783073
  • contact@tonifieremotionala.ro
Localizare
Fii conectat