“O viață trăită în alegere este o viață de acțiune conștientă. O viață trăită la întâmplare este o viață de reacție inconștientă.”

Neale Donald Walsch - “Conversații cu Dumnezeu”, vol 2.

Îți propunem o întâlnire prin care te vom sprijini să găsești credințele tale care te țin pe loc, să le transformi și să ajungi să simți că trăiești în libertate și că faci alegeri în ton cu valorile tale.

Cum te simți în viața ta? Ai senzația că ești la cârma alegerilor tale, care izvorăsc din valorile tale, din ceea ce îți aduce împlinire și sens? 

Sau simți mai degrabă că trăiești pe pilot automat,  ca o trestie în vânt, reacționând, nici nu știi cum și de unde, la stimulii care îți apar? Așa cum poți tu mai bine în fiecare moment?

Acest curs este pentru tine dacă:

  • Te întrebi ce anume îți ghidează alegerile și ai vrea să capeți mai multă înțelegere pentru tiparele cu care  acționezi în prezent
  • Cauți o cale să schimbi aceste tipare, însă nu știi de unde să pornești
  • Cauți să-ți definești propriul sistem de valori și să acționezi în integritate cu acestea
  • Vrei să ai acces la mai multe strategii și soluții pentru provocările din viața ta
  • Ai realizat că cele mai la îndemână resurse se găsesc în interiorul tău, însă nu îți este întotdeauna ușor să le accesezi
  • Ești în căutare de modalități de a trăi o viață conștientă, în care ești la cârma alegerilor tale

În cele două zile pe care te invităm să le petrecem împreună, ne propunem să lucrăm interactiv (aprox 20% teorie și 80% activități practice). 

Vom folosi instrumentele Comunicării Nonviolente, introspecție ghidată și exerciții individuale și de grup cu care să explorezi situații concrete din viața ta.

» Explorăm ceea ce ne ghidează în deciziile și alegerile noastre, cunoscându-ne astfel tiparele și convingerile proprii despre viață;

» Facem o hartă a valorilor proprii care ies la iveală de-a lungul câtorva momente definitorii din viețile noastre;

» Ne propunem să vedem acele lucruri din viață pe care le facem pentru că “trebuie” și să privim dincolo de corvoada acestui cuvânt;

» Utilizăm instrumente clare care să ne ajute să facem alegeri bazate pe nevoile noastre din fiecare moment.

 

INSPIRAȚIA NOASTRĂ

vine din munca cu noi însene pentru a ne aduce alegere și conștientizare în viețile noastre. Prin aceste experiențe și transformări personale, noi, Manuela și Oana, am simțit că ne-am împlinit nevoi precum: • Putere și pace interioară • Sens și alegere • Vitalitate și abundență de strategii de acțiune. Așa că a venit vremea să împărtășim cu tine instrumentele și cunoștințele pe care le-am dobândit în procesele noastre personale, cu intenția de a contribui la mai multă stare de bine.

CÂND?

Vineri – 1 octombrie, orele 18:30 – 20:00

Sâmbătă – 2 octombrie, orele 10:00 – 17:00 (o oră pauză de prânz)

UNDE?

Online, prin Zoom.

Îți vom transmite datele de logare după înscriere.

INVESTIȚIE​

300 – 500 RON, sumă la alegere, în funcție de situația ta financiară de la momentul înscrierii, cât și plus-valoarea pe care percepi că ți-o poate aduce acest curs.

ÎNSCRIERE​

Dacă simți că acesta este un curs din care poți beneficia, pentru a te înscrie, te rog folosește formularul următor: https://form.jotform.com/200032350324334

 

 

TRAINERI

OANA RĂGĂLIE

Sunt un om cu bune și cu grele, mamă, soție, fiică, soră, prietenă, colegă. Un om entuziasmat de Comunicarea Nonviolentă pe care o studiez și practic de peste 4 ani. Convinsă fiind de rezultatele acestui concept în viața mea și a familiei mele, am început în urmă cu 3 ani să facilitez cursuri dedicate adulților în căutare de modalități mai conștiente de a-și trăi viața. Momentan, mă aflu în etapele finale ale obținerii certificării internaționale ca trainer de Comunicare Nonviolentă. Am experiență de peste 10 ani în domeniul financiar-bancar, în vânzări, dezvoltare de business și strategie, domeniu pe care l-am părăsit pentru a mă putea dedica lucrurilor care îmi aduc bucurie și prin care pot contribui în lumea în care trăiesc.  Procesul meu de regăsire, reclădire și vindecare interioară m-a inspirat să dau mai departe instrumentele și informațiile care m-au ajutat pe mine, ca într-o leapșa a stării de bine. De aici, izvorăște bucuria și inspirația mea de a facilita acest curs și de a te întâlni pe tine, om în căutare de căi mai conștiente de a-ți trăi viața.

MANUELA MURARIU

Am credința că am venit pe această lume cu o chemare către învățare. Mi-a plăcut să învăț dintotdeauna, de când mă știu. Sala de lectură a Bibliotecii din Satu Mare era locul meu preferat în liceu, prieteniile cele mai durabile s-au construit în timpul facultății în jurul proiectelor comune în care am învățat să facem de toate, de la organizare de eveniment până la administrație. Am credința că pot spune despre mine că sunt pasionată de învățare. Așa că, iată-mă la 40 și un pic de ani, membru fondator al Școlii Gimnaziale Babel din Timișoara, și totodată profesor de limba engleză și germană în cadrul acestei școli, instructor yoga certificat și în proces de certificare ca și trainer de Comunicare Nonviolentă (CNV).  CNV-ul mi-a adus multă învățare în domeniul dezvoltării personale, a fost scânteia ce a aprins focul și a făcut lumină spre lumina mea interioară. Cursurile legate de Comunicarea Nonviolentă sunt pentru mine, în primul rând, un prilej de bucurie: bucuria de a împărtăși că se poate și că ființa umană este “cablată” pentru bucurie, evoluție și conectare.

HAI SĂ VORBIM
Localizare
Fii conectat