RELAȚIA CU SINELE

Despre feminitate și oglindire

Am avut privilegiul de a lucra cu multe femei în ultima perioadă și părți din mine s-au oglindit în fiecare dintre ele, fie că am conștientizat atunci sau abia acum.

Femei care își trăiesc viața cu bucurie și conștientizare.

Femei care sunt copleșite de multiplele roluri de-a lungul zilei.

Femei care au grijă de ele și de spațiul lor personal.

Femei care nu au timp de ele și se ocupă mereu de ceilalți.

Femei care se bucură de corpul lor și de sexualitatea lor.

Femei cărora le este rușine și teamă să se arate.

Femei care sunt mame pentru copiii lor, dar și pentru partenerii lor.

Femei care se deconectează de parteneri și sunt doar pentru copii.

Femei care își dau voie să fie frumoase și diafane.

Femei care își ascund frumusețea și corpul.

Femei care se critică și se resping.

Femei care se țin împreună, prin bune și prin grele.

Dance under the willows - Pinterest


Mi-am văzut părți din mine în aceste femei. Pe unele le-am admirat, pe altele le-am invidiat, pe unele le-am respins cu prejudecată, de altele m-am lăsat inspirată.

Și am simțit rușine și vinovăție pentru că nu am fost mereu „perfectă” (?!), „așa cum trebuie să fiu”, la fel ca multe dintre femeile în care m-am oglindit.

Că nu am fost „perfectă” și „așa cum trebuie”, în fiecare rol cu grație, cu prospețime, cu frumusețe.

Și după ce m-am temut de rușinea mea ca de o boală de care trebuie să scap, m-am lăsat însoțită de o altă femeie în a respira rușinea și cu rușinea. Și am întrebat-o pe rușine ce vrea să îmi arate. De ce ai nevoie, draga mea?

Am simțit răspunsul sub forma unor lacrimi ce-mi căptușeau gâtul. «Să mă eliberez», mi-a răspuns rușinea. Și s-a liniștit.

Iar eliberarea a venit privindu-mă în ochi cu o altă femeie, înțelegându-ne din priviri că știm cum e să fim noi, în complexitatea energiei noastre. Și a frumuseții, a vulnerabilității și puterii noastre.

Am realizat că prin ochii fiecărei femei, tot eu pe mine mă privesc.

 

Și ce-ar fi să mă văd în toată frumusețea, puterea și vulnerabilitatea și să mă admir eu pe mine, să mă îndrăgostesc eu de mine? Să-mi dau voie să fiu frumoasă, să mă exprim, să mă mișc, să-mi fac glasul auzit.

Când mi-am făcut glasul auzit, l-am simțit ca izvorând din centrul meu, de deasupra pântecului. I-am dat voie să iasă și l-am modulat după cum am simțit, fără să mă tem de cum se aude și ce vor zice alții despre mine. Făcând asta, am simțit cum contribui la armonia Universului, la echilibru, la creație, la viață. Și mi s-a alăturat și masculinul însoțindu-mi glasul, armonizându-ne împreună.

Nu-mi va ieși întotdeauna astfel, voi mai uita, cel mai probabil. Îmi pun intenția să rețin senzația din corp, puterea din centrul meu și modulația din gât, ca ancore de aducere aminte.

Și dacă nu-mi amintesc, am încredere și compasiune pentru mine. Cum zice o prietenă dragă „rămân de partea mea”. Pentru că-mi iubesc vulnerabilitatea și blândețea care izvorăște din ea.

MESAJUL MEU PENTRU TINE

Dă-ți voie să fii frumoasă și să te bucuri că ești femeie.

Ce parte a ta îți place cel mai mult?

Stai cu ea, privește-te în oglindă cu atenția pe acea parte, mângâi-o, fiți recunoscătoare că este a ta.

Dă-ți voie să te privești în ochi cu o altă femeie, să o admiri, să îi ții mâna în a ta. Vezi ochii ei frumoși? Îi simți pielea moale și fină? Probabil că la fel simte și ea în prezența ta.

Ia-ți răgaz să prelungești clipa aceasta în care te bucuri de frumusețea unei alte femei. Pentru că astfel îți umpli propriile borcane de frumusețe, de admirație, inspirație și feminitate. Și se vor revărsa asupra ta, dacă le dai voie.

Sursa: Pinterest

Privește-o în ochi pe mama ta. Uită-te la ea ca femeie, cu toate rolurile ei, cu toate împlinirile și greșelile ei.

Ce simți când faci asta?

Dacă vin lacrimi, lasă-le să curgă, fără ca măcar să te întrebi de ce plângi. Simte cum te mângâie apa care curge pe obrajii tăi, îți limpezește ochii, cum pică sărată pe buze.

Respiră. Lasă-te să fii ținută și însoțită de altă femeie în greul tău. Dă-ți voie să găsești gingășie și moliciune vindecătoare în această conexiune autentică.

Mișcă-ți corpul. Dansează. Desenează. Cântă. Pictează. Scrie. Permite să curgă creația și creativitatea.

Lasă să treacă gândurile de „nu mă pricep”/”nu am talent”/”nu o fac cum trebuie”. Roagă-ți mintea să îți dea un răgaz de câteva minute de la aceste gânduri. Vei reveni și la ea în curând și va putea trage concluzii.

Doar fă ceea ce te cheamă și vezi cum se simte.

Dă-ți voie să FII și să CURGI în ritmul tău. Sunt sigură că le vei inspira și pe alte femei să intre în armonie cu tine, să FIE și ele.

Fiecare așa cum poate și în ritmul propriu.

Mă închin în fața ta, femeie!

Mă închin în fața mea, femeie!

Cover photo: Oglindire, Oana Răgălie

Te invit la un program de 6 luni în care focusul principal va fi relația cu tine și cu lumea ta interioară. De aici, sunt convinsă că vei putea activa forța feminității tale, din care să fii în curgere în relațiile cu ai tăi dragi.

HAI SĂ VORBIM
  • 0723783073
  • contact@tonifieremotionala.ro
Localizare
Fii conectat